„Nu e sfârșitul”

Nu plângeți ca și cum totul s-a stins,
Ca și cum visul în noapte s-a-nvins,
Căci moartea nu-i zid, nici hotar fără drum,
Ci poartă spre slavă, spre veșnic acum.

Un trup obosit se-așază-n pământ,
Dar sufletul urcă pe aripi de vânt,
Spre brațele calde ale Celui Preasfânt,
Unde nu-i lacrimă, teamă sau plâns.

Ne dor despărțirile, dor fără glas,
Ne arde tăcerea rămasă în ceas,
Dar cerul e viu și promisiunea stă:
Că-n Domnul, plecarea nu-i pierdere grea.

Va fi o dimineață cu trâmbiță-n zări,
Cu porți larg deschise și sfinte chemări,
Când iar ne vom strânge, cu dor împlinit,
În slava eternă, în cerul slăvit.

Până atunci, cu credință pășim,
Cu ochii spre cer și cu inimi ce știm:
Că moartea e umbră ce trece curând —
Iar viața în Domnul rămâne pe rând.